Viața merge înainte

Update 19 august
Saptamâna trecută, în 13 august, am urmat traseul pe la izvorul Eke. N-am fost decât două persoane, partea buna e ca ne-am miscat mai repede și pe dealul Garbaului inca era lumina. Stiu ca au fost concursurile de alergare de la Rachitele si Smida, la care au participat unii dintre noi. Felicitari pentru rezultate, la o prima vedere dintre noi am vazut ca a fost Cristina S Eva .
Pentru maine, 20 august, sub ploaia care parca nu se mai termina, cred ca ar fi mai bine un traseu mai scurt si nu prin iarba. Asa ca, daca nu aveti alte propuneri, vom parcurge aproximativ traseul din 15 mai, cel cu covidul. Poate ne povestiti cum a fost pe la Rachitele, eu am fost pe la Vladeasa in weekend, am vazut marcaje la cabana Vladeasa si stiu ca nu s-a parcurs varianta lunga pe la Pietrele Albe si vf Vladeasa din cauza vremii.

Update 10 august pentru traseu 13 august
Am făcut o propunere de traseu pentru alergarea din 13 august. În principiu pe la km10 se ajunge la izvor și vă puteți lua pentru întoarcere.
Traseul trebuie încărcat pe gps pentru că are porțiuni de legătură în care se merge, se trece peste câteva văi ce duc în valea Gârbăului, dar sunt accesibile. Se coboară la Roata.
Fișierul este atât în directorul de fișiere din meniu, cât și sub formă de track mai jos. E doar propunere, dacă doriți să parcurgeți alt traseu, nu-i nicio problemă.

Saptamana trecuta, in 13 august, am urmat traseul pe la izvorul Eke. N-am fost decat doua persoane, partea buna e ca ne-am miscat mai repede si pe dealul Garbaului inca era lumina. Stiu ca au fost concursurile de alergare de la Rachitele si Smida, la care au participat unii dintre noi. Felicitari pentru rezultate, la o prima vedere dintre noi am vazut ca a fost Cristina S Eva .
Pentru maine, 19 august, sub ploaia care parca nu se mai termina, cred ca ar fi mai bine un traseu mai scurt si nu prin iarba. Asa ca, daca nu aveti alte propuneri, vom parcurge aproximativ traseul din 15 mai, cel cu covidul. Poate ne povestiti cum a fost pe la Rachitele, eu am fost pe la Vladeasa in weekend, am vazut marcaje la cabana Vladeasa si stiu ca nu s-a parcurs varianta lunga pe la Pietrele Albe si vf Vladeasa din cauza vremii. http://sportulpentruamatori.unpicdetimpliber.ro/Fisiere/

Update 07 august
O zi frumoasă, un traseu care s-a lungit și ne-a prins noaptea. Deja ziua lumina e mai scurtă și se simte, la ce distanțe alergăm trebuie să luăm și frontala cu noi. Mulțumesc pentru companie și pun mai jos una din pozele făcute de Katy.

PoianaBivolilor / Google Photos
Traseul real parcurs:

Update 23 iulie, 30 iulie și … numai mâine e 06 august.

Am updatat in directorul Fișiere traseele.
Trebuie menționat că în data de 30 iulie Noemi a fost cu propunerea de traseu, puțin ne-am abătut de la el… dar mulțumim! Știam că va fi greu, într-adevăr ne-a prins nițel noaptea (nu-i bai, de exemplu în aceeași zi o fată era în regim de competiție la Făget Trail Challenge la proba de 21km și a prins-o noaptea făra frontală pe CA – probabil nu se aștepta să facă în peste 2h traseul). Noi în 30 iulie am fost doar trei, avantajul a fost că ne-am mișcat nițel mai repede.

Pentru 06 august traseul e cam … peste 20km și ajunge la Peana. Dar ideea de bază a fost să găsesc o rută cât mai rapidă și mai ușoară până la Peana. De ce? Povestim…
În orice caz traseul e mai rapid și la întoarcere, în funcție de cum ne deplasăm, putem varia, inclusiv să prindem asfințitul pe dealul Gârbăului.
Să ne vedem cu bine!

Postarea inițială:
Așa cum am postat înainte, alergările de joi seara continuă, s-a format un grup de alergători simpatici care joi aleargă … puțin altfel. Cu sau fără prezența mea, știu că vă veți folosi imaginația pentru a schimba ori trackurile, ori să aduceți ceva nou sau interesant de fiecare dată. Sau… povești mai deosebite. Poate veți lua inițiativa pe rând, prin rotație.

Așadar, acum există pe FB grupul Sportul pentru amatori.
Să ne vedem cu bine!

PS:
Pentru 23 iulie, dacă doriți, este track în Fișiere la 23 iulie. E un traseu de 14km, clasic. Urcare pe BR, apoi urcarea de la Faget Trail Challenge 21km, intoarcere pe coborarea de MTB si apoi BG. Încercați să alergați tot cu efort constant (și la coborâre, fără excese). Ca la ultra.

Am filmat puțin în timpul alergării pe un traseu ce conține porțiunea din 23 iulie dar n-am apucat să montez. De fun, să auziți cum respir, indiferent dacă e urcare sau coborâre. Un efort (nu ritm) pe care-l pot susține nedefinit. Ca și când trebuie să alergi dar nu știi unde e finishul.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *